Ce învățăm din întoarcerea cu 180° a lui Zuckerberg

Întoarcerea cu 180° a lui Zuckerberg e un reminder că mulți oameni nu au o busolă morală puternică sau prea multe scrupule. Facebook a îmbrățișat conceptele DEI pentru a se da bine cu Democrații, acum se dă bine cu Republicanii și spune că diversitatea e o tâmpenie (ceea ce în sine e o tâmpenie, în special pentru o companie de social media care a amplificat mesaje care au dus la genociduri).

Când la nivel de societate concentrezi puterea în mâna a câtorva centi-miliardari, pui un pariu implicit că acei câțiva nu fac parte din majoritatea oamenilor care nu au scrupule. Adică societatea se ghidează pe o credință oarbă în “meritocrație” și în ideea că cei ajunși la vârful pieței sunt “altfel”, de o altă fibră morală decât majoritatea oamenilor, ignorând toate studiile care arată că puterea atrage în general sociopați.

Lupta împotriva unei oligarhii nu e (doar) o datorie morală, e o metodă de a reduce riscul că puterea să fie mânuită de o mână de sociopați. E o acțiune rațională, un mecanism de auto-prezervare a unei societăți, care ar trebui să fie cap de listă a priorităților oricărui guvern sau partid politic.