People are like songs, it's true.

... and you're probably someone's Roșu Aprins.

Am fost la concert la Luna Amară, cum am făcut-o de-atâtea ori. În timp ce Nick cânta Roșu Aprins, cum a făcut-o de-atâtea ori, eu o auzeam defapt pe minunata [splendida, de dus acasă și smotocit și făcut ciocolată caldă și bezele în timp ce cântă la chitară] de Annika de la Hello Saferide cântând I Wonder Who Is Like This:

People are like songs, it's true.

Some seem dull at first, but then they grow on you. Me, I'm like
Can't get you out of my head. Annoying at
times, but I make you want to dance. But you
are the only one I've met who's "God only
knows". I liked you the first time I met you, and
it grows, and grows, and grows.

Și da, people are like songs, I swear to fucking God. Frate-meo e Pass This On, de la The Knife. Unpic ciudat, dar good-strange și care te trage tot timpul către ringul de dans, în ciuda dubioșeniilor pe care ți le zice. Ștefana e probabil Kaputt de la Destroyer. Carefree și good fun in a retro way, dar cu way more depth decât ai observa la o primă ascultare. Tata e Time, de la Pink Floyd. Venerabil, plin de sfaturi bune. Mama e Home, de la The Gathering.

After all these years Of ploughing through the weeds
I have turned wise and grey
With every fiber in me
I've lived to see you grow
To be the finest men.

Dracu' știe ce cântec îs eu. Probabil ceva de la Belle and Sebastian. Îți vine a dansa, până asculți versurile.

Old Radio Gaga, or your high school friends remind you of things, when you were
someone else.

Pe anumite piese mai nervoase am observat [sau mi s-a părut] la Mihnea o anumită tendință vag auto-ironică, self-aware și m-a bucurat să văd o trupă care știe să facă un pic de introspecție din când în când, spre deosebire de Anathema de exemplu, care nu prea par să-și dea seama c-o dau (de ani buni) în ridicol. Alte dăți, se vedea earnestness-ul pe care îl aștepți de la ei, chiar și pe piese atât de vechi și patetice (în sensul bun, clasic, plin de patos) cum a fost Tanagra Noise, cu care au încheiat.

În fine. Eu aștept să fac 40 de ani și să mi se pună o patină faină pe voce cum au pățit David Bowie și Sylvian. Poate un început (și sfârșit?) de chelie. Și de burtă. Și aștept pe cineva care să-mi fie "God Only Knows", că acum am doar un Take Me to Church.

And God only knows and you paired up as two.
As the turn of the seasons, you
come and go. I can never claim control of either
of you, you're too sweet to be just mine alone.
And I try to stay humble over the fact that
sometimes, when the time is right you will pass
my door, the crescendo comes and God only
knows and you have this one sad similarity that
every time it's over, I want to press play again
but the only difference appears to be I can force it
on one of you, and on the other I can't.

Mihai Chereji

Twenty-something web-dev & part-time self-saboteur with no sense of direction on the street or in life. Will write when bored, about music, programming, civic duties etc. @croncobaurul

Romania

Subscribe to cronco

Get the latest posts delivered right to your inbox.

or subscribe via RSS with Feedly!